My life journey

Today's problems are tomorrow's solutions

2009-01-16T21:38:00.002+01:00

A cool, meaningful phrase, wouldn't you say?

It's just one of the simple, yet very powerful things I heard yesterday during a very nice workshop about the creation of a Phoenix civilization, reborn from dust - something that would enhance the advantages of 2 socio-systems unsuccesfully co-existing today in the world:
- The Yellow system - corporate driven, it is built around PROFIT and VALUE creation, with insufficient regard to the environment;
- The Green system - socially driven, it puts PEOPLE and PLANET at the center of all concerns and militates for environmental awareness, but drives no real value and is extremely inefficient in bringing a coherent message to the world.

The cohesion of the 2 systems will derive in a superior form, engaging the Yellow efficiency in the Green aims.

As you can notice, I still haven't articulated my thoughts around this very well, but it seems like a fascinating subject that I will look deeper into. In the meantime, I would love to talk to you about this/any alternative of global mindset changing attempt.

Go to www.renaissance2.eu to get more about the organization that delivered the workshop yesterday and please, feel free to leave any comments on the matter, regardless of alignment/misalignment with what they want to do or what I think is right. I am up for a serious debate!

Half a bread per capita

2009-01-13T12:27:00.000+01:00

Hey! With some delay, I managed to finish translating the first communist article - a memorable piece of day-to-day life during those times. I have inserted a number of notes for easier understanding and context of the foreigners reading this.

Special message for my Romanian friends: please, comment, I don't know how clear my translation is and if there's relevant aspects I am leaving out. It's an interview of a Romanian middle class citizen who used to be a child during that time.

Valentina Anghel from Oltenita (note: a 100.000 inhabitants town, 30 km south of Bucharest) turned 10 in January 1989.

"I remember going and coming back from school. They were the most frightening, as the rest of the time we spent in the classrooms. Boys used to chase us with snowballs, I was less of a target as I was chief of group in my class. Anyways, we could run around the classroom as we pleased, the teacher didn't bother much.

I can't brag about having a real teacher, good thing I had my mother. Our teacher's understanding of homework and home study was copying the lesson from the book and transcribing it on our notebooks. We never really had anything to study and my mother found that hard to believe, so she made me study, regardless of what the teacher said."

Our teacher was quite old, we actually knew she would retire after we were done with primary school. Maybe that's why she was so little preoccupied with us. During sport class, we just got out in the yard and ran around. In music class, me and 2 other colleagues used to get out in front of the class and teach the other ones what we had learned in Pioneers Club (note: "pioneer" was the name used to define communist students between 2nd and 12th grade. There used to be a huge celebration in every 2nd grader's life when they turned "pioneers" and some specific uniforms were granted for use after that moment. A whole hierarchy in school groups was defined after the "pioneering" moment).

But our teacher did love gifts. It was a given that you HAD to bring something for Christmas and New Year. And we had some colleagues who could afford to do that. One of them had his father working on a truck and frequently traveling to Germany. The mother of another one owned a flower shop and another one worked for the bread factory (note: a very good positioning at that time, since bread was such a scarce resource, it was used as bribe for small deals). And that WAS something, in those times when everything was given on a “CARTELA” and we were only allowed ½ bread per day per capita (note: the individual card that everyone had and used for buying basic goods – bread, milk, eggs. A daily ratio was given per capita to every citizen and was monitored based on this “CARTELA”). And that is how many of us managed to get extraordinary grades in our school!

Since I mentioned the “CARTELA”, it was exactly like I said. And the thing we most hated – the 3 kids in my family – was that we had to go get the bread every day and the lady at the bread shop only found dry, burnt or rotten bread for us! And we had to queue for so long, especially if the supply would end while we were there and we had to wait for the next shipment. I can see even today the car parking at the back-entrance from “Gospodina” (note: “Gospodina” - a chain of communist stores, private shops were not allowed and all the food supply in the state shops was centrally planned and coordinated). Our apartment was very close to the shop and we could see it from our window. So if I could see any queue, it was clear we had to hurry down there, because something was selling and maybe we could even get oranges! (note: the shops didn’t keep stocks, they were usually empty and when supply came in, everyone in the neighborhood was informed by “word of mouth” and the products were gone in a matter of minutes. Fruits were extremely scarce and supply for imported fruits, like oranges or bananas, was only done for holidays).

I guess I will always consider oranges to be tastier during winter (note: association with having them only for Christmas) and every time I will buy bananas, I will remember how I used to put them on the stove so they would ripe (note: on top of being scarce, such fruits didn’t not in best quality, they were often green or rotten). Back then, we only had oranges during winter, for holidays. My father used to peel them nicely and we used to keep the flower-looking like peel in the house for a long time so we would sense the smell of the fruit at least. Anyways, those were also given as a ratio, I think 1kg/capita and huge scandals used to arise during queuing when several members of the same family were in the queue.

But I was so used to queuing. In our town there was no central gas supply, we used gas tanks. The most important queue! The gas tanks center was outside the city and there were certain days when the truck used to come with tanks supply. Especially during the winter, the queue started the evening before. People went and left a bag, a chair, assign that they had been there and they would definitely return the next morning to take the gas tank that was vital for having heating, warm water and cooked food, for that matter.

We also had a stove in the bedroom. One that used wood. We almost set our wooden TV on fire once because of it. Although a bit “steamed up” our black/white TV managed to see the revolutionJ. It was so cold at home back then! I remember coming back from school and getting straight into bed. I would write my homework well tucked in, holding my notebook on my knees and many times even using gloves.

I was also a child – Santa used to come to me as well. At least “Mos Gerila” (note: the communist version of Santa Claus, disconnected from the association with Christmas which was not an allowed celebration). My mother used to bake cookies. One of our neighbors worked in a pastry shop and we used to eat a lot of powder milk. I used to enjoy my childhood, just the way it was. Queuing for crackers, cheese and chicken until my mother got out of work and she would replace me in the queue. Playing around in my neighborhood, snow fighting, going caroling. That is something I never liked doing, it always felt like begging ( note: traditionally, groups of kids would go caroling around the neighborhood and people would give them cookies, bagels or money in exchange for their performances. Similar to Trick-or Treating).

My mother used to get prepared for holidays long time in advance. And she baked the best cake ever (note: the vast majority of the population would spend Christmas/New Year visiting friends/relatives, everything was prepared at home based on a general menu you could find virtually in every home. No “outgoing” activities were generally available – restaurants, clubs, traveling abroad were almost impossible). Even if we were the ones going to visit someone else’s house, we never left our home empty-handed. And parties used to go beyond midnight, especially since they also started quite late. My parents worked in shifts, including Saturdays (note: Romania had a 6 working days week during communism). I remember them coming home at 10pm and we would get ready in a few minutes and run so we could sing “Happy New Year!” when the right time came. I remember dearly those moments, weird as it may sound. Because I remember a lot of music and dancing. I can see it now, people around a big table in the living room, a pick-up somewhere in a corner, a lot of pick-up disks (note: the pck-up was the only available technology even in late 80’s when Western Europe was already over tape-players and was entering the CD-era), especially with folkloric music (note: there was very little access to international music and the Romanian music was heavily restricted and lyrics were always validated by the communist party so they wouldn’t transmit revolutionary messages). I don’t remember ever anyone saying “Keep it down!” or having any neighbor complain. Everyone had exactly the same party.”

What I want is what I've got!

2009-01-10T08:33:00.003+01:00

Good morning!

While jogging this morning, my Ipod started playing this song... that will be my song for the year!! Easy, yet strong lyrics on a quite pleasant beat - just the right combination to boost me up when I forget where I'm heading!

http://www.youtube.com/watch?v=TPn0q60wows

Lyrics are:
All that i want in my life
Is the feeling of peace deep within me truly
I took a chance, I let go
I promised myself that it wouldn't scare me

Miracles appear I know
Now I can see it show 'cause I

Found out what I dreamt of and I looked it up
At this very moment what I want is what I've got
Found out what was missing and I looked it up and
At this very moment what I want is what I've got

Life is too short to hold back
I won't live in the past being lonely, now I know
This is the time of my life
Yes I'm sure what I want is what I've got

Comments, anyone? I am open to anything from "Boy band inspiring you for a whole year?? Bad!" to "These blonde guys are very cute!" (although I can strongly argue on both statements:))

The diary of 1989 - the last communist year of Romania

2009-01-07T22:02:00.000+01:00

Guys,

as usual, "Jurnalul National" - my favourite newspaper in Romania - comes with a surprising, innovative and impressively professional concept. 20 years after the anti-communist revolution (December 22nd, 1989), the end of the 47 years communist era of Nicolae Ceausescu, they decided to write the honest, bare naked reality day-by-day from the last year of the regime.

Social climate, agriculture, oppression of religion, school system - they will all be presented as they were at that time. By the end of the year, all followers of the diary will be able to get a very clear glimpse of what life was like, understand why our parents have a certain attitude towards today's society and, why not, understand Romanians better as a nation.

I have dropped a note to the chief editor of the newspaper - to ask for an English version of everything - unfortunately they seem to be out of translating resources. So I have decided to choose the most relevant article of the week, translate it myself and post it here. For those who are interested for more, we can talk about it :)

http://www.jurnalul.ro/rubrici/28/istoria-comunismului. Enjoy!

Bruxelles under the snow!

2009-01-05T06:33:00.000+01:00

Guys,

just came back from jogging and THIS is how Bruxelles looks like this morning! It was a running/skating exercise- super cool!

Anyone anxious to get out of the house?:)

Cool poster in the London tube

2009-01-02T13:17:00.005+01:00

Guys, a simple, yet powerful message: find your balance in the smallest things in life!

Text of the poster (in case it's not readable):

"Certain was the alarm going off this morning. Not so certain was getting out of bed. Certain is the sun rising. Not so sure is that it will shine. For all life's certainties there are still plenty of uncertainties. We won't even talk about the state of the economy or whether Obama is really up for the job. But fortunately there are some things you can predict. You don't know why they happen, they just do and you can rely on them to happen day in, day out. Take this poster, for instance. Come rain or shine, you can be sure that there will be something here to read, transporting you away for three minutes while you wait for your train. Maybe once you've read it, you can even strike a conversation with the person standing next to you. Then again, maybe not. We know that now and again it's good to have a few constants in your life. One thing you can always be sure of is that this poster, or another one just like it, will be here to fill those few empty moments in your otherwise busy day."

Happy New Year's resolution!

2009-01-01T16:06:00.003+01:00

Happy New Year, everyone! I hope you had a great celebration and you are ready for a whole new year filled with great things coming your ways!

I stepped in 2009 on the crossroad of some random streets (Lower Merton Str. and King Henry's Str.) near Swiss Cottage, in London, UK, while looking for this famous hill that shows you a great panorama of London. We never managed to get to the famous hill in time, but were happy, instead, to spend the magic moment on a charming little road that hosted 15 crazy people for a few minutes and is, probably, hosting now all our new beginning thoughts and feelings. Amazing how life turns and pleasantly surprises you:)

For the last 4 years I have taken advantage of this new beginning to set a resolution for myself, an underlying reason for all the major steps I take throughout the year. This year, I have decided to share my resolution with the world as a sign of extra-commitment to making it happen. But first, a bit of perspective on 2008:
- I have ended my marriage in a difficult, but necessary attempt to let both of our dreams come true. Thank you so much, Marcel, for your unbelievable understanding, maturity and affection! You will always be in my heart and I hope life never keeps us apart, even if we will not share it the way we initially planned!
- I have changed my job and taken over a global function at InBev. Although on the lines of what I was previously doing, this was/is an immense opportunity/challenge and I thank everyone who has believed in me and granted me this chance!
- I have moved out of Romania, my home country and the place that hosts so many people I love. At least for the medium term, my steps have taken me to Brussels, Belgium, a beautiful city filled with hidden charm and wonderful people! I am living with Nico, a curly bundle of joy that managed to be there for me through my hardest times and is making my new life so much better. Thanks, Nico!

The red line that unites everything is my quest for my vocation, for something that I want to spend my life doing. Why am I doing this? Because I feel I have to. Because I owe it to the people that I left behind home. Because I owe it to myself. Because I know the quest makes me happy, even if it might never end, but not questing makes me miserable.

The introduction for the resolution is getting to an end. I have realized that the major changes that have taken place in 2008 have left me physically and mentally vulnerable and, therefore, unprepared to embark on the adventure of my life. In conclusion, the 2009 resolution is: "I will get myself physically and mentally ready for the adventure of my life, whatever that will turn out to be." Fluffy as it sounds, this has some very concrete effects, mentioning just the most important:
- I will expand and fully exercise my networking capacities. To be able to find out what I want to do, I have to have a better view of what is possible and that only comes from people you meet, random moments, events, conversations that click in your mind and turn into your thoughts for the future. Therefore, I will allow myself to have those random moments and, hopefully, by the end of the year, I will be much closer to defining my adventure.
- I will share my thoughts more often. This blog is the first step and you will find (much shorter) posts about all sorts of issues: social matters, politics, nature, philosophy, events, friends. I appreciate you being near me in my seemingly chaotic search and I have realized that I keep many things to myself, forcing this to be an internal, unilateral exercise and that can never bring out the best result.
- I will get physically fit. I will exercise regularly, quit smoking for good, eat healthier and visit the doctor more often. In the tsunami that 2008 has been, I have totally neglected this side of me and the effects are visible on many levels. It would be a pity to find something amazing to do and be physically incapable to pursue it, wouldn't you say?

Thank you for having the patience to read all through this, if no one else, at least I will reffer back to this post as a testimony of what I need to do. Feel free to make me aware if you consider I am not keeping true to what I have committed here.

I would really love to hear about everyone else's thoughts for the new year. I will also appreciate any help I will get from my friends in achieving mine. May we have an amazing year ahead and hope to see you soon!!!

A new beginning!

2008-12-31T05:59:00.002+01:00

Hello, my dear friends,

this is a formal declaration that I am switching to an international perspective on life (therefore, I have made my Romanian blog just the history part of this new one in English) and that I will give interested people more visibility on my experiences/feelings/thoughts.

Please, feel welcomed anytime here and, although some people might argue, I will always give your input some thought and appreciate you being close to me in my life journey.

See you around!

RUSIA - 2

2006-12-21T07:30:00.000+01:00

Am revenit. Este miercuri, ultima mea zi din vizita mea in Rusia si sunt cu adevarat pregatita sa vin acasa acum! Abia cand stai plecat multa vreme din tara de origine si ajungi din intamplare intr-una foarte similara, iti dai seama care sunt lucrurile care iti definesc tara si ce iubesti la locurile natale.

Iubesc iubirea de modern a romanilor: pasiunea pentru vechi si traditie a vest-europenilor este sarmanta, dar atat de obositoare uneori! Pare ca insisi creatorii modernismului si promotorii trendurilor sunt cei care le reneaga cel mai tare! Au niste varfuri de lance, oameni care creaza moda (si nu ma refer aproape deloc la vestimentatie acum, ci la stiluri de viata) si care sunt vazuti ca reprezentativi pentru o tara in afara grantilor ei, dar nu sunt deloc asa. E la fel ca in cazul Romaniei, care este cunoscuta pentru exemplarele cu comportamente negative. Spre deosebire de noi, vesticii au foarte mare grija de imaginea tarilor lor, pentru ca stiu ca acolo este sursa bunastarii. Avem nevoie urgenta de un PR de tara, am auzit mii de discutii pe tema asta si am vazut niste initiative foarte bune si impresionant de influente (v-aduceti aminte de campania “Discover Romania” facuta de Ogilvy cu spoturile alea bazate pe natura? Impresionant si cu extrem de multa priza la public!).

Dar sa revenim in Rusia: apropo de asta, un lucru foarte diferit aici este ca ei nici nu cauta branding de taraJ. Desigur, sunt oamenii din InBev si alte corporatii globale care vor sa se alinieze la standarde internationale si sa isi demonstreze capacitatile pe plan global, dar tara in sine si masa societatii nu este deloc avida sa fie recunoscuta in Europa sau lume. In parte, mentalitatea se datoreaza faptului ca se considera (si pe buna dreptate, cred eu) mai mari ca oricare dintre continente si nu considera ca au nevoie de “aprobarea” sau ajutorul nimanui. In cealalta parte, strict conectata cu primul argument, desprinderea de comunism nu s-a facut deloc complet sau hotarat, nu a fost abrupta ci mai mult o tranzitie lina, deci lumea nu distinge capitalismul aici intr-o forma conturata. Asta duce, bineinteles, la a blama sistemele preluate din vest pentru toate problemele sociale curente (care, bineinteles, sunt aici dintotdeauna, lumea e la fel de saraca si lipsita de posibilitati ca inainte), doar ca e mult mai simplu sa gasesti un tap ispasitor, cu atat mai bine daca el este strain de cultura ta.

Sunt extrem de fericita pentru ca de ieri ninge in continuu, este fooooarte frumos si am primit aceasta superba imagine mai devreme decat mai asteptam, dar s-ar putea ca fericirea sa mi se taie brusc daca o sa anunte cine stie ce intarzieri monstruoase sau chiar anulari de zboruri din cauza conditiilor meteo. Pana atunci insa, ma uit visatoare pe fereastra si fredonez colinde in gand.

Deja am cateva idei pentru New Year’s Resolutions, o sa fie al treilea an in care o sa imi pun asa ceva si consider ca este un obicei extrem de sanatos. In plus, imi imbunatatesc metoda de la an la an si aceste rezolutii devin din ce in ce mai SMART si mai focusate (se pare ca ma maturizez...). Pana acum, am avut 2 ani de succes din acest punct de vedere (se poate sa fie si datorita neclaritatii rezolutiilor din anii trecuti si a metodelor subiective de masurare). Am vrut sa cred ca acest an sa fie unul foarte bun profesional, am facut tot posibilul sa se intample asa si vreau sa cred ca asa a fost, desi sunt convinsa ca pot fi persoane care ar considera diferit. Dar sunt ale mele si trebuie sa imi placa mie !

RUSIA!

2006-12-21T07:26:00.000+01:00

Rusia…mama Rusia… uite ca am ajuns si aici si este …oricum, numai cum mi-am inchipuit, nu! Dupa 4 ore de cand am aterizat pe pamant rusesc, am iesit in sfarsit din aeroport! Si acum vad unde a facut Ceausescu scoala de constructii!

Dar sa incepem cu inceputul:

Acum 2 saptamani am aflat ca merg in Rusia si am intrebat in stanga si in dreapta cum e... mafie, hoti, frig… eram deja incantata! A fost prima data cand mi s-a facut teama sa merg singura intr-o tara straina (asta si pentru ca rusa mea este sublima, dar lipseste cu desavarsire…).

In fine, a venit si momentul plecarii. Cu o jumatate de zi intarziere. Asistenta a incurcat datele si mi-a luat viza pe 18, in loc sa imi ia pe 17. Asa ca, in loc sa ma duc linistita duminica la pranz, sa ma cazez frumos, sa vizitez Moscova si apoi sa dorm linistita la hotel (de 5 stele, by the way!), am plecat noaptea. Ca niciodata, avionul a plecat cu 15 minute mai devreme si a ajuns cu 40 de minute mai devreme – great! O data vroiam si eu sa stau in aer ca sa dorm putin si astia se gasesc sa bage viteza!

Ajung in aeroport: nimic in engleza, totul in rusa si alfabet chirilic si absolut nici un fel de indicatie in legatura cu procedurile speciale pe care trebuie sa le parcurga un cetatean strain ca sa intre in tara (Si credeti-ma, sunt proceduri speciale!). Asa ca ma asez cuminte la coada la pasapoarte, astept o jumate de ora si ajung in fata. Needless to say, tanti nu vorbeste boaba de engleza sau orice alta limba straina. Cu semne foarte vioaie si ferme ma indeamna sa ma car inapoi si sa gasesc nu’s ce formular si sa il completez si sa ma intorc la coada. Ce naiba sa fac!?! Ma duc si completez formularul (ce e drept, era tradus in engleza, dar mi-am folosit toata imaginatia ca sa pricep ce vor de la mine) si ma asez iar la coada, acum la alta tanti unde mi s-a parut ca e coada ceva mai scurta. Ajung in fata, tanti isi ia fata suspicioasa pe care sunt convinsa ca o testeaza astia la interviu pt toti angajatii din aeroport (ba inca, e proba eliminatorie!) si incepe sa ma intrebe una - alta in rusa. Eu tac malc si imi jur ca nu mai vin pana nu invat rusa. Vede ca nu are cu cine, dar probabil vede si ca nu are de ce sa se ia, imi trage niste priviri dispretuitoare si imi da pasaportul. Of, stiu ca multi o sa zambeasca acum, dar pe bune ca ma intorc mai matura din calatoria asta!

Ajung sa imi iau bagajul: dupa 20 de minute, banda se opreste si ma uit in jur. Mai sunt eu cu o fata, disperate amandoua ca bagajele noastre nu sunt. Mergem sa intrebam, vorbesc ei acolo ce vorbesc, eu sunt din alta galaxie ca nu le stiu limba si nici ei pe a mea, dupa 10 minute se intoarce unul dintre ei cu bagajele noastre. Nu stiu de unde le-a adus si mi-e si frica sa aflu.

Ies in sfarsit si ma indrept increzatoare spre locul de intalnire cu taxiul. Trebuie sa mai spun? Taxiul nu era! Desigur, era plin de taximetristi, dar din aia ca pe la noi de iti iau si viata din tine, iar de la aeroport la sediu sunt vreo 40 km... Stau linistita o ora, doua...s-a facut deja 8.30 si nenea taxiul trebuia sa fie acolo de la 6... incerc sa sun la firma sa vad ce se intampla, folosind telefonul de firma pe care l-am primit in vederea deplasarii. Ati ghicit! Telefonul meu nu mergea, nu era setat pe convorbiri internationale! Am zis ca o iau razna... cand unul dintre taximetristii care pana atunci ma frecase la cap sa merg cu el ma vede si cred ca i se face mila de mine si imi da telefonul lui. Atunci imi aduc aminte ca rusii sau oameni buni si imi trece supararea. But not for longJ. Sunt la firma, receptionera imi face legatura la un numar unde nu raspunde nimeni si eu nu ma gandesc decat cat naiba o costa convorbirea asta. Pana la urma, sun din nou si ma rastesc putin la tanti de la receptie ca imi trebuie taxi si imi zice ca vine cineva sa ma ia in 15 minute.

Plec in sfarsit din aeroport si vad Moscova: mii si mii de blocuri comuniste ca la noi, numai ca astea toate au 18-20 de etaje, cu gresie pe exterior, fara spatii verzi. Moscova este o mare Colentina/Militari/Valea Rosie (asta din urma arata oricum mai bine ca are blocuri mai mici si mai e cat de cat verdeata!). In plus, se conduce ca naiba – nu exista semnalizare, viteza medie este peste 80 si soferii se muta pe benzi alandala, intelegandu-se din priviri (eu as muri repede aici, de abia vad drumul...). Sper ca diseara sa vad si partea frumoasa a orasului, pana acum totul este atat de comunist: blocuri gri si umezite, strazile foarte murdare (nu am vazut o masina curata, la 90% dintre ele nu se mai distinge culoarea), aer extrem de poluat, din loc in loc cate o cladire occidentala aruncata si cate un mall multicolor care ia ochii plebei, masini vechi si ponosite, aglomeratie nebuna (am facut o ora si 40 minute pana la birou), macarale peste tot, la radio nu am auzit nici macar o juma de piesa straina, totul este pastrat foarte bine aici. Deci, aviz nostalgicilor: daca va tin buzunarele, aici vedeti comunismul glorios!

La birou, lumea este foarte dragutza, dar din pacate nu merge serverul azi, deci nu o sa reusesc sa fac mare lucru. Dupa ce ca nu am dormit azi noapte, asta imi trebuie – sa vegetez! Colac peste pupaza, vine la mine soferul shuttle-ului care duce musafirii la hotel si imi spune ce si cum – n-am vazut in viata mea un homosexual mai evident ca asta!!! . Am crezut ca mor de ras, nu as putea sa fiu asa de feminina nici daca as lua cursuri!!!

Dragii mei, asta e partea 1 din povestea mea ruseasca si are urmatoarele concluzii:
- rusii sunt oameni buni, dar la fel de delasatori ca romanii
- desi nu mai este oficial comunista, in Rusia gasesti esenta de comunism asa cum aveam si noi pana in ‘89
- ce nu te omoara, te face mai puternic! Sunt convinsa ca aceasta experienta va ramane mult mai mult in amintirea mea decat Marea Britanie, care nu m-a atins cu absolut nimic.

Pupici, revin!

PORTUGALIA... IN SFARSIT

2006-10-15T11:22:00.000+02:00

Da, am zis ca trebuie sa scriu si de asta, de vreme ce toata lumea ma intreaba. De cand am fost acolo, am intrat in blocaj, nu mai pot sa scriu pe blog... as avea chestii de zis dupa Portugalia, dar trebuie sa trec de ea ca sa scriu altceva...

O sa incerc... sa relatez obiectiv ce am facut acolo. Am fost 3 zile in Lisabona singura inainte sa ajunga Marcel si apoi am mers pe coasta Algarve. Am fost o zi la Sevilla si apoi am stat 4 zile in una din statiunile de pe coasta - Armacao de Pera. Am vizitat, am facut plaja, m-am bucurat de compania sotului meu si a unor prieteni dragi cu care a venit el din Romania.

Suna simplu, nu? Totusi, aceasta excursie a schimbat ceva in mine, ceva important, dar pe cuvant ca nu imi dau seama ce si cum. Stiu doar ca din secunda in care am pasit afara din aeroportul din Faro, m-am simtit altfel.

Totul s-a concretizat foarte puternic in Lisabona. Dupa o luna de ploaie si frig, ajunsesem intr-un oras cald si insorit. Incalzit de soare si de oameni. Am iesit in prima dimineata sa cunosc orasul, am decis sa iau un itinerar de la autocarele care faceau turul orasului si sa il fac la picior. Ajung in centru. Soare, cateva statui foarte faine, in culori puternice si calde, porumbei peste tot, oameni care vorbesc tare si se grabesc spre cumparaturi (este duminica dimineata), dar viata razbate din ei. O iau usor pe drumul ales. Alte statui, magazinase, multa verdeata, o cursa de ciclism. Vreo 500 de biciclisti de toate varstele faceau turul orasului. Primul lucru impresionant, nu parea ceva iesit din comun, se pare ca au astfel de curse foarte frecvent.

Merg mai departe, bulevarde pline de verdeata, umbrite de palmieri inalti, batrani dar ingrijiti, soarele mai licareste pe alocuri printre ramuri, trotuare pietruite pe langa strazi cu asfalt impecabil, dealuri si vai, alte dealuri si alte vai.

Se face 10.30 dimineata si intru in Saldanha (un mall) sa beau o cafea si sa mananc ceva. Primul magazin pe care il vad - o librarie! De cand vroiam sa imi cumpar cateva carti in portugheza! S-au dus si banii mei de mic dejun, dar sunt asa fericita! Ma plimb putin prin mall, ajung intr-o cafenea - la intrare are un magazin de muzica din care razbate niste fado (Cesaria Evora este cea mai cunoscuta reprezentanta a genului), urci cateva trepte si ajungi intr-un fel de salon cu mese de bar si mese de lemn masiv brun, scaune de bar si scaune capitonate, oameni citind ziare, oameni citind carti, oameni citind cursuri. Ca o sala de lectura cu cafea si suc natural de portocale, o atmosfera de nedescris. Sunt impresionata. Ma asez si citesc cateva pagini in timp ce mananc ceva si beau un suc.

Plec mai departe, vad palate, piete, bulevarde, multa verdeata, culori calde peste tot, liniste plina de vata, nu stiu cum sa explic. M-am apucat sa citesc "Zahir" de Coelho in portugheza, cartea asta se potriveste cu experienta mea lisaboneana intr-un fel ciudat.. sunt singura intr-un oras extraordinar, pentru prima data in cateva luni extrem de agitate am timp sa ma gadesc la mine si la ce se intampla in viata mea, iar in carte parca transpar o sumedenie de raspunsuri la intrebarile mele.

Este deja ora 5 dupa amiaza, ma intorc in Rossio (centrul orasului), stau la 5 minute de aici. S-a schimbat peisajul, lumea a iesit deja la plimbare, bulevarde pietonale pline de terase la care lumea mananca, rade, traieste. Ma duc pana in Praca de Comercio, la 10 minute de aici si vad raul. Este asa de mare ca pare un ocean. Si soarele deja incepe sa scada, privelistea e covarsitoare.

De la Praca de Comercio inapoi spre Rossio trec pe Rua Augusta, una din cele mai mari strazi pietonale impanzite de terase si magazine. Dar nu numai de asta. Pictori care isi creaza opera sub ochii trecatorilor, actori sau doar studenti la actorie care isi exerseaza talentul si mai fac si niste bani, papusi gigantice manuite spre deliciul pietonilor, arta, arta, arta. Peste tot se intampla ceva de genul asta. Sunt uimita.

Ajung inapoi in Rossio si deja intru intr-un fel de transa introspectiva. In jurul statuii principale, plin de tineri care stau desculti, sunt asezati sprijiniti de statuie si citesc. Fiecare ce vrea, din cand in cand ridica privirea si se uita catre soare, parca vrand sa gaseasca raspunsul la vreo intebare din cartea lor in razele lui. Stiu senzatia, am fost si eu acolo. Ma asez si eu. Este un sentiment de nedescris, parca simt ca cresc.

A doua zi iau tramvaiul vestit (28) si ma duce pe dealuri si vai, cu viteza mare si pe stradute extrem de inguste (nu incape decat tramvaiul asta care pare din 1800 toamna, iar oamenii care merg pe trotuar trebuie sa se lipeasca de zidurile cladirilor ca sa nu fie luati pe sus, dar nimeni nu pare deranjat de asta). Tramvaiul are geamuri cu rame de lemn care sunt deschise, dar suntem avertizati sa nu scoatem capul sau mana ca ramanem fara ele. Si este adevarat.

La intoarcere ma opresc pe drum, intru intr-o catedrala si stau acolo vreo ora. Nu sunt deloc bisericoasa de felul meu (de cand m-am maritat, nu am mai fost in biserica decat cand am cununat pe finii mei), dar m-am simtit asa de bine acolo... nu era nici un preot care sa se uite la tine cu intrebarea "ce doresti, fiica mea?", nici o baba care sa se uite suspect la tine, ce sa mai, toate chestiile pe care nu le suport la bisericile din Romania. Nu ca aici nu ar fi si din alea, dar biserica asta mi-a placut.

Dupa ce ies din catedrala, vad o terasa imensa de unde se vede raul-ocean. Este pe un deal, jos se vad casutele mici, albe si inghesuite, in stanga se vede palatul regal, in fata e raul. Soarele e sus. Iau un scaun, o apa rece si ma asez sa citesc din nou.

Vreo 4 ore mai tarziu, reusesc sa ma desprind de peisaj si sa plec melancolica spre alte peisaje. Iau alt tramvai la intamplare si ajung la iesirea din oras. Vad cartiere sarace, oameni care seamana asa de tare cu romanii, dar pese tot este multa culoare. Palmieri, soare, sisteme de irigatii care tin verdele - verde.

Sper sa se inteleaga ceva din ce am scris mai sus... postul asta e mai mult pentru mine decat pentru ceilalti, aveam nevoie sa imi scriu aceste ganduri ca sa pot sa trec peste ele. Desi sunt convinsa ca esenta nu a ramas in cuvinte...

NO COMMENT

2006-10-07T07:29:00.000+02:00

No comment...
http://www.9am.ro/revistapresei/International/45138/Fetitele-Amish-conduse-pe-ultimul-drum

PRIMUL MEU POST "FLUFFY"...

2006-09-10T10:20:00.000+02:00

Dragilor,

m-am apucat azi de dimineata sa citesc blogurile prietenilor mei si am gasit multe chestii "filozofice"... si m-au pus pe ganduri, asa ca m-am hotarat sa imi scriu si eu gandurile, aici, in casa mea virtuala...

Ma gandesc la lumea asta: e mare, nu? Multi dintre oameni nu ajung sa vada decat poate 0,01% din ea. Avantajul prezentului este ca acum poti vedea "virtual" mult din ea, dar cred ca toti stim ca nu se compara cu senzatia "live" (de dragul umorului, putem extinde aceasta afirmatie la orice alt sentiment:P).

E mare si oamenii sunt asa de diferiti in ea... noi mancam pipote si inimi de pui si mamaliga - greu de inteles pentru vecinii nostri vestici, altii mananca legume fierte fara sare si li se par delicioase, altii mananca viermi sau carne de caine, altii considera vaca sfanta si cel mai mare pacat sa mananci carne de vita... cine sa ne mai inteleaga? Pai noi sa ne intelegem, cine altcineva??? Totul e posibil si chiar recomandabil, in functie de locul in care te-ai nascut... la noi monogamia este "the rule", tot ce deviaza de la acest concept este pacatos si blamat public. Dar stim ca o treime din lumea asta nu impartaseste aceasta viziune, sunt locuri unde dimpotriva - trebuie sa ai cat mai multi parteneri pentru a urca in ierarhia sociala - procreerea pe mai multe ramuri genetice este laudabila...

Ce este "bun" si "rau"? Ce este "frumos" si "urat"? Ce este religia? Putem sa ne cantonam in realitatea si regulile locului in care ne-am nascut (viata e mai linistita, drumul mai batatorit, posibilitatea de integrare in societate mult mai mare) sau putem sa incercam sa intelegem lumea in ansamblul ei si sa ne gasim pe noi in ea - ce e bun pentru mine, ce e frumos in ochii mei, propria mea religie (o cale alunecoasa, riscanta, plina de "culpe" si "discutabil", cu oameni dragi pierduti pe drum, dar asa de frumoasa....). Eu am ales varianta a doua....

Stiu, insa, ca indiferent de calea aleasa, sunt anumite concepte pe care toata lumea le agreaza:
- bunatatea (chiar si "teroristii" islamici au acest concept, chiar foarte adanc infipt in religia lor, diferenta este ca sunt de acord sa o practice doar cu cei care le impartasesc viziunea, iar violenta apare numai cand cineva le ameninta religia...)
- cinstea - fata de societate (prin asta inteleg sa te conformezi regulilor locului in care ai ales sa traiesti, oricare ar fi ele) si fata de tine (cea mai importanta, daca vrei ceva, admite acest lucru si gaseste modalitatea de a avea fara a incalca regulile sociale). Uneori, cinstea e dureroasa, nu e usor sa fii fericit si sa multumesti si pe toata lumea din jur (as zice ca uneori e chiar imposibil), dar pornesc de la premiza ca o viata avem si pe asta trebuie sa o traim!

Desigur, lumea nu e perfecta: este multa nedreptate si rautate... de ce? Nedreptate... ce inseamna asta?

Sa fii dat afara de la lucru? Daca esti ambitios si vrei sa ajungi sus, acesta este un risc pe care ti-l asumi de la minutul 0 al carierei tale, daca vrei doar o sursa de venit, exista atatea pamanturi nemuncite in lumea asta...

Sa moara un om tanar si bun? Sigur, e dureros, desi durerea celor care au ramas in viata mi se pare total irelevanta. Dar de pe vremea dacilor si pana acum, in unele parti, sunt oameni care considera moartea ca o eliberare catre o cale mai buna... deci si aici parerile sunt impartite, cert e ca toata lumea are motive egoiste in considera bunul-bun si raul-rau: sunt umil, religios si bun si ce-oi mai fi in viata asta ca sa dau bine la judecata de apoi si sa nu ajung in cazanele de smoala... pentru mine este asa evident...

Cert e ca universul asta are un fel inexplicabil de a se echilibra... oricat de greu ne e sa intelegem asta la un moment dat, cand avem impresia ca toate se intorc impotriva noastra... eu cred cu tarie in vorba aia "cand vrei un lucru destul de mult, tot universul conspira sa te ajute sa il obtii"!

Ca sa inchid cercul dizertatiei mele (ca asa am invatat la scoala ca trebuie sa faci::)), lumea este asa de mare, dar asa de mica: cand esti la 2000 km de casa si te intalnesti pe strada cu un pe care l-ai cunoscut odata acasa la tine, iar casa lui este la alti 5000 km de aici... no comment...

Gata, destul pentru o zi! Cand imi vin pozele, va arat ce distractie maxima am avut aseara la cina romaneasca!

SMALL INTRODUCTION

2006-09-05T22:46:00.000+02:00

Hi, all,

since there is so many non-Romanian speakers that have wanted to know how I am doing, I decided to put up an English version of my blog. I do not keep them together for estetic reasons - people already told me my posts are too long, imagine doubling it by having Romanian/English version. Besides, there is still a lot of them that wouldn't be able to understand a full English version, so....

I will do my best to update this ASAP and keep it recent.

Thanks!

LEUVEN FAIR & JAARMARKT

2006-09-05T22:05:00.000+02:00

Tzaranul asta de blog nu ma lasa sa pun decat cateva poze intr-un post, asa ca trebuie sa separ... si aici va zic de cele din titlu.

De pe 1 pana pe 20 septembrie e mare balci-mare la noi in oras (vreo 4 piete pline cu masinute, jucarele, ponei, cartofi prajiti si lume). Super frumos, ieri a fost cica cea mai importanta zi din an pentru Leuven - Jaarmarkt - toate strazile s-au inchis pentru masini si s-au intins tarabele cu tot ce vrei si ce nu vrei, first & second hand. Foarte misto, agitatie mare, muzica peste tot...

Gata, luati de vedeti poze!

BEER FESTIVAL & BRAZILIAN PARTY

2006-09-04T22:24:00.000+02:00

Salutare,

de data asta las pozele sa vorbeasca pentru mine. Doar pe scurt:
- weekendul asta a fost festivalul anual de bere in Bruxelles - 500 de branduri, mii de oameni, multa betie, dar in general multa voie buna. Simpatic: Manekken Pis era imbracat de sarbatoare si facea pipilica cu bere::))

- sambata seara am fost la cina si petrecere braziliana in Bruxelles - am mancat pain de cheso, carne in sare (5 kg de sare la 3,5 kg de carne) cu orez si Farofa (un fel de pesmet) si am baut Caipirinha (Cachaca - un fel de tuica de-a lor facuta din sfecla de zahar, lime - nu stiu cum se zice in romaneste, lamai verzi, zahar dupa gust si gheata). Am sarbatorit si ziua lui Nele (copiii din Craiova o stiu, o vedeti si prin una din poze).

Cam atat, mai vorbim!

SEX IN AMERICA

2006-09-01T13:34:00.000+02:00

Salutare,

este ora 4.30 dimineata la mine si, in mod normal, dorm la ora asta, dar acum de abia am reusit sa imi salvez laptopul din ghearele nemiloase ale unor virusi.

In fine, nu cred ca pentru asta ati deschis postul asta, anunta ceva mai interesant: bai, copii, citeam presa acum si am dat peste articolul asta care m-a captivat complet:
http://www.9am.ro/revistapresei/Social/42193/Noua-dezordine-amoroasa

Ceea ce spun oamenii astia in articol este cel putin interesant. Eu as vrea sa stiu parerile voastre legate de subiect. Asa ca astept commenturi aici!

(Am mai gasit unul super-tare, tot de la americani - http://www.9am.ro/revistapresei/International/42209/Ziaristele-au-tras-apa-peste-vocea-lui-Bush - astia sunt nebuni:::)))

TANGO & SALSA!

2006-08-29T20:25:00.000+02:00

Mai, copii, ma complexeaza prietenii mei cei dragi cu blogurile lor profunde... eu scriu aici numai tampenii si ei fac filizofii si diseaca firul vietii... sper, totusi, ca mai vine cineva si pe blogul meu...

Ca sa continuu cu seria povestilor plicticoase si egocentrice, va povestesc iar ce am mai facut eu...

Vineri seara am fost la biliard si intr-un club de jazz - o amestecatura de "provocare" si relaxare care mi-a prins foarte bine...

Sambata a venit Diego, noul trainee din Brazilia si am umblat cu el sa isi gaseasca un apartament (si a gasit::)), iar seara am fost la SALSA!!! A fost super! Am dansat toata noaptea (vorba vine, ca astia incep sa danseze abia pe la 1am), iar saracu Diego a fost sacrificat - a trebuit sa danseze cu fiecare dintre noi, fata sau baiat, sa ne invete cate una-alta despre dansurile din partea locului de unde venea el. Daca scriam postul duminica, razbatea mai mult entuziasm din el, dar deja acum sunt dupa a doua zi de munca din saptamana, asa ca nu ma da entuziasmul afara din casa.

Un lucru bun: a venit politia!!! In sfarsit, am beneficiat de onorabila vizita a domnului Garcea, asa ca pot sa avansez cu actele de rezidenta.

Si un lucru fain: sambata seara am iesit sa mancam inainte de salsa si intr-una din pietele din Leuven era o intalnire ad-hoc de tango!! Venisera unii cu o ghereta si bagasera muzica si trecea lumea si se oprea si dansa.... s-ar putea sa fi fost aranjata treaba, totusi, ca unii prea erau imbracati de dans de societate... in fine, am fost impresionata, nu am mai vazut astfel de manifestari si nici nu imi pot inchipui ca as putea vedea in Romania.

Asa cum ziceam, total neinteresant... ce naiba sa fac daca nu ma trec ganduri de alea adanci? Eu una sunt fericita ca e asa, ca am tendinte reflexivo-depresive, asa ca daca ma apuca, nu ma mai lasa... deci ma simt bine ca fluturas superficial!

MARKTROCK & MINI EUROPE

2006-08-20T21:10:00.000+02:00

Salutare,

deja am inceput sa raresc posturile...

Cum ziceam ultima data, am fost la Marktrock duminica seara - 100.000 oameni in oraselul nostru (am avut un scurt preview a vietii de dupa 1 octombrie cand incep universitatile....abia astept::)). Pe langa asta, 6 piete transformate in scene de spectacol, vreo 40 de formatii din o gramada de tari (printre cele cunoscute, Pet Shop Boys, Iggy Pop, Sugababes...), o gramada de chestii de mancat, de baut, de cumparat...super distractie (ca un fel de "zilele orasului", numai de 6 ori mai mare::)). Va pun si eu o poza aici cu o scena, daca vreti sa ma vedeti si pe mine mergeti la http://www.nokia.be/festivals/fr/index.html - Photos des Festivals - Marktrock - Dimanche 18-20 si ma gasiti voi.... sunt cu 3 baieti frumosi in poza, nu aveti cum sa ma ratati::)).

Ieri am fost la Mini Europe - un loc minunat, un parc in care sunt reprezentate in miniatura cele mai importante obiective din tarile UE - castele, poduri, biserici, care cu ce a avut. La fiecare tara ai buton sa apesi si sa asculti imnul sau alte sunete reprezentative (de exemplu la Sevilla ai o corida in miniatura si apesi pe buton si incepe "Ole!"). Totul extrem de bine facut, foarte bine ingrijit si bine pus in evidenta... deja cred ca v-am plictisit cu cate lucruri am laudat la astia...

La 22.30 au dat drumul la un spectacol de artificii - nu cine stie ce (Bulucea al nostru de la Craiova facea altele mai misto de zilele Craiovei), dar avand in vedere ca astia le fac saptamanal, a fost cel putin decent. Apoi ne-am intors la turul nostru (apropos, intrarea face 12 EUR, dar credeti-ma ca merita toti banii) si la sfarsit am ajuns intr-o camera plina cu jocuri cu tematica UE. Intercative, de agilitate, de echipa, de apasat, de tras, de impins...ce sa mai, ca la balci::)). Ne-am spart de ras acolo, ne-am intrecut care e mai rapid, ne-am cantarit (aveau un cantar si apoi adunau su ziceau "pana acum au trecut pe aici europeni de 1500 kg":::)) - eu am 55 kg, deci nu m-am ingrasat inca aici...

Cea mai misto faza a fost la plecare, la ultimul joc: era o harta proiectata pe perete si in fata, pe jos, 2 cercuri desenate. Daca te puneai intr-unul din cercuri, te proiecta si pe tine pe harta invaluit intr-o aura, aratai exact ca un cavaler Jedi din Star Wars. Numai bine, se baga Mitja (un slovean - trainee si el aici) in cerc cu umbrela lui de femei si o ridica - arata exact ca Jedi! Pe noi ne ia rasul si ne bagam cate 3 in cerc si incepem sa ne batem cu umbrelele si sa sarim ca nebunii pe acolo de se uita lumea la noi... pana ne-am exterminat reciproc am inteles si tema jocului: trebuia sa te misti pe acolo si sa sari sa stergi granitele tarilor de pe harta (cum te mutai si se muta si cercul cu tine, daca paseai virtual pe granita, ea se stergea). Super tare! Cred ca mai stateam vreo cateva ore daca nu era 12 si se terminau metrourile....

Cam atat, tre sa vina si pozele si pun aici cateva (nu stiu ce are, dar azi nu ma lasa sa pun poze...). Oricum, iar m-am ciocnit de o gramada de romani: in tren spre Bruxelles, in Mini Europe, in tren inapoi... niciodata aceeasi si nici nu sunt aia care au fost la meci! Mama, ce de suntem!

LE TAPIS DE FLEURS

2006-08-13T09:02:00.000+02:00

Salutare,

ieri am fost in Bruxelles sa vad Le Tapis de Fleurs - un covor facut din petale de begonii (este o traditie a belgienilor din 1954 care celebreaza libertatea si frumusetea - cel putin asa am priceput::)). Se intampla odata la 2 ani, deci am venit exact la tanc::))

Este impresionant, un covor cat toata piata din fata primariei din Bruxelles, facut din petale (eu credeam ca o sa vad flori cu radacini si toate cele, dar m-a impresionat asta - it's quite a site). Am urcat la balconul primariei sa vedem mai bine si, cu ocazia asta, am vazut si primaria care este tot o cladire veche si foarte faina (am si de acolo cateva poze, desi nu era voie sa facem poze inauntru, dar eu le-am facut cu telefonul, ca era mai discret:P).

Apoi am mers sa vedem Makkenen Pis - o statuie mititica cu un copilas care faci pipi - nu am inteles de ce, dar cica este o statuie faimoasa si unul dintre simbolurile Bruxelles-ului, singura chestie speciala la el este ca, o data pe an, face pipi cu bere::)). Stai 2 minute sa iti umpli un pahar (doar e copilas, are jetul mic:::)), dar probabil ca merita.

Dupa aceea, am mers la Merod - la cladirea Comisiei Europene. Este foarte faina, are un muzeu cu arme, nu cred ca am poze de acolo. Totul e impozant, dar nou, multe spatii verzi foarte bine ingrijite (dar nu ca la noi, poti sa calci pe ele si sa stai pe iarba, chiar ma miram cu unul din trainee - un rus - ca la noi in tara peste tot scrie "nu calcati iarba" si "nu va lasati animalele sa se usureze pe aici":::)). Am vazut si Catedrala din Bruxelles - foarte asemanatoare in stil cu cea din Viena, dar pare mai noua. O cladire mare, impunatoare, parca acolo iti mai vine sa crezi ca e casa Domnului::)).

Ne-au dus cei din Bruxelles care au fost cu noi la "cea mai buna ciocolata din Belgia", "cea mai buna inghetata din Bruxelles" si " cei mai buni cartofi prajiti belgieni" - astea cica sunt chiar recunoscute, le pun si in ghiduri turistice - ce cool sa fii patron la "cea mai buna...."... v-am povestit cum e cu belgian fries? Sunt foarte buni si foooooooaaaaaaarte multi! Am luat toti portie mica, dar ea este aici cam de 5 ori mai mare decat o portie king size de la McDonald's la noi...credeti-ma ca nu exagerez deloc! Si este cam 2 euro, asa ca poti trai din asta....

Cam atat pentru azi, diseara ma duc la Markt Rock (un festival anual care se intampla in Leuven) ca vin Sugababes!! Wow! Nu ma duc la ele, ca e biletul 20 EUR, dar o sa fie o gramada de concerte in toate pietele si multa lume, multa bere, tot felul de tampenii de cumparat...va povestesc maine despre el!

HAI STEAUA!!!!

2006-08-11T06:50:00.000+02:00

Salutare,

am mai facut ceva interesant si va spun si voua::))

Miercuri seara, am fost la meci Standard Liege - Steaua Bucuresti. N-am decat cateva chestii sa spun:
- escapada asta m-a uscat de bani - 25 EUR biletul, 18 EUR trenul Leuven - Liege dus intors, 1,30 EUR un bilet de autobuz, 3 EUR un hotdog la stadion.... ce sa mai, la cum zburau banii din buzunarul meu si la cum se auzea peste tot in jurul meu Adrian Minune cu melodia aia dedicata Stelei, ma simteam ca un adevarat manelist::)).

- atmosfera a fost excelenta! Cam o mie de romani (iar m-am uimit cati romani sunt aici - din cei de la meci, numai galeria venise special pentru meci, restul chiar locuiesc in Belgia), belgienii erau majoritatea imbracati in alb-rosu si au facut o atmosfera foarte faina si orientata foarte mult catre a-si incuraja proprii jucatori si prea putin spre a-i huidui pe adversari (ce ziceti, nu ar fi frumos sa facem si noi la fel?). Super dragutzi astia, au avut crainica romanca (ne-a urat bun venit, ne-a explicat care sunt regulile pe stadion, ne-a prezentat pe scurt meciul) si au incercat sa bage si imnul Stelei, dar au gresit melodia (nu stiam ca Scooter are 2 melodii care sunt cu dab-dab-dab, oricum a mers si asta). Sa vedem noi de-astea pe stadioanele noastre... sau macar sa plece suporterii adversarilor teferi de pe stadion fara interventia militarilor si paramilitarilor... cand s-a terminat meciul, noi am vrut sa plecam putin mai devreme ca sa nu ne prinda aglomeratia (trebuia sa ajungem la gara repede). Initial nenea de la poarta a zis ca nu avem voie sa iesim pana se termina meciul, dar ne-a aratat pe cel care dadea dispozitiile pe acolo, am mers si am vorbit cu el si ne-a dat voie sa iesim. Oricum, am mers la autobuz si nu a plecat asta pana nu a iesit lumea din stadion ca sa se umple, asa ca am vazut ca au iesit toti super-pasnici, nu tu impartire oe galerii si prostii, mergeau romani cu belgieni unul pe langa altul pe strada si nu stiu cum naiba ca nu se muscau... ciudat....

- Steaua a jucat......nu foarte bine, sa zicem (doar este un blog public, nu pot sa scriu prostii:P). Noroc ca si astia de la Standard au jucat tot....nu foarte bine. Oricum, ne-au facut la jumatatea terenului, iar speranta noastra Nicolita de-abia a atins mingea. Poate isi revin... (mie imi pare rau ca a luat Rapidul bataie aseara....)

Cam atat despre meci, iar am scris o gramada. Va pun si poze zilele astea ca trebuie sa le iau. O chestie "amuzanta": trenul de la Bruxelles - plin de romani, autobuzul de la gara - plin de romani (inghesuiala si mergea ala ca naiba, deci m-am simtit ca acasa:::)), iar la stadion s-a gasit unul dintre ei sa imi deschida rucsacul cat stateam la coada la hotdog::)). In loc sa ma enervez, m-am si distrat, tot drumul am stat cu rucsacul la piept si atunci l-am lasat cateva minute pe spate (noroc ca aveam portofelul in mana si pasaportul meu nu le-a placut::)). Asta e!

Pupici!

MC TRANSITION PARTY & BIKING TRIP

2006-08-07T02:16:00.000+02:00

Vineri seara am fost la Bruxelles la MC Transition Party: in primul rand, petrecerile la ei nu inseamna chef! Nu, este o reuniune, cu putina muzica in surdina (if any), cu alcool putin si pe bani si cu foarte mult networking. Pentru mine a fost foarte fain ca am cunoscut foarte multa lume si am putut sa vorbesc cu ei (daca era muzica tare ca la noi, nu faceam decat sa ne zambim politicos unul altuita::)). Oameni din toate colturile lumii, trainee, membri de MC vechi si nou, membri AIESEC din localele din Bruxelles (4 la numar, 2 dintre ele au sub 10 membri...). M-am intalnit cu Nele (cei care au fost la RBD 2002 stiu de cine e vorba::)) si cu Oksana (tot de acolo o puteti stii, sau de la Cata Adam cu care e prietena buna....lumea este atat de mica!). Stiti ca am fost la un OPS in Budapesta acum vreo 2 luni? Ei bine, MCVP Ex care tocmai termina mandatul si care m-a asistat cu actele a fost facilitatoare acolo (am vb de atatea ori cu ea pe mail si habar nu aveam ca e aceeasi persoana), iar unul ditre trainee-ii de la InBev cu care ma inteleg f bine este fostul MCP al Ungariei, delegat si el la acelasi OPS. Ce parere aveti? Astea sunt numai cele mai frapante coincidente, dar sunt mai multe...

In fine, party-ul a inceput pe la 8 si pe la 12 ne-am dus acasa, ei au mai continuat intr-un bar de langa sediu (un apartament foarte fain pe care Nele si sotia actualului MCP - da, este insurat! - l-au facut luna a doua zi si apoi se plangeau de dureri de spate de la mop:::)).

Duminica a fost super: am mers cu trenul pana la Bruges (nordul Belgiei) si de acolo vreo 25 de oameni (membri, trainee) am plecat cu bicicletele spre mare...50 km dus-intors. Ma asteptam sa fie mai greu, dar pentru ca peisajul era super si lume multa si vesela, nu am avut probleme nici la dus, nici la intors. Vreo 2 ore mai tarziu am ajuns la Heist - localitatea de pe malul marii: vantul batea, frig era, de plouat cam ploua...ce sa mai, vreme de Belgia::)). Oricum, mi-am luat inima in dinti si m-am bagat in apa care era asa calda fata de temperatura de afara...a fost fain, am inotat in Marea Manecii (fraiera de mine aveam impresia ca e Marea Nordului, dar noroc cu un prieten drag care a fost amabil sa ma lumineze in ale geografiei::)). La intoarecere am baut o bere, am ascultat clopotele primariei din Bruges si am impartasit iar zeci si zeci de pareri si perceptii asupra tarilor si oamenilor. Amazing! Eu sunt impresionata de ce crede lumea in general despre ea insasi!

Saptamana asta a fost una foarte faina la birou, m-am pricopsit cu o gramada de chestii challenging de facut, m-am bagat in seama cu toata lumea si mi-am exprimat disponibilitatea de a fi exploatata profesional...si se pare ca mesajul meu a fost auzit! In afara de asta, saptamana asta a stat la mine Bogdan, un alt trainee nou venit la InBev din Iasi, care s-a mutat vineri si cu care m-am plimbat zilele astea sa cunoastem si noi Leuven-ul, sa vedem de unde ne luam cele necesare si am fost joi seara la Trainee Drink in Bruxelles.... nothing special asa ca nu mai umplu pagini si cu asta.

La final, 2 chestii:
- una rea: din pacate, luni, Ondrej Kral, trainee-ul care a facut jobul asta inaintea mea si pe care eu am apucat sa il cunosc numai cateva ore, a decedat intr-un accident de masina. Dumnezeu sa-l aiba in paza!
- una buna: miercuri ma duc la meci Steaua - Standard Liege! Uitati-va la TV sa ma vedeti! Suntem multi, vreo 10-15 romani si inca vreo 10 straini pe care i-am corupt sa vina cu noi::))

Revin cu altceva interesant cand se mai iveste....pupici!

P.S. Iar 2 poze - daca vreti sa vedeti mai multe, just say so!

AVENTURA CATRE INBEV

2006-07-18T16:13:00.000+02:00

Am ajuns duminica seara in Bruxelles si m-a recuperat Banchy. Desi moarta de oboseala, m-am simtit foarte bine sa il revad si sa constat ca este plin de romani aici care au cele mai diverse activitati: invata, muncesc, pierd vremea, se distreaza, viziteaza...

Luni dimineata trebuia sa fiu la 8 la birou in Leuven - sa va mai zic ca am ajuns cu o ora mai tarziu? Nu va mai spun asta, va zic doar cum s-a intamplat: trebuia sa merg cu TN managerul care a intarziat la gara, asa ca am pierdut primul tren, iar pe al doilea l-au mutat de pe linia lui si nu au anuntat, deci am reusit sa ne urcam abia in al treilea (trec cam din 20 in 20 min). Cand am ajuns in gara din Leuven, baiatul era sigur ca stie unde mergem, asta pana am ajuns in centrul orasului si si-a dat seama ca nu stie unde mergem si ca nu are cum sa fie o fabrica de bere in mijlocul orasului. Evident, am intrebat pe cineva si am ajuns in cele din urma (va dati seama cu cat timp inainte ma dusesem in gara sa fiu sigura ca ajung la timp daca, dupa toate astea, am ajuns la 9 fara ceva...)

Prima zi a fost o nebunie totala, cei 2 trainee care au lucrat inainte pe WCCP (World Class Commercial Programme) au avut ultima zi la birou luni, iar eu am preluat joburile amandurora! Deci va inchipuiti ce volum de informatie au bagat in mine o zi intreaga ca sa pricep ce faceau amandoi...ce sa mai, a fost exceptional.

Dupa ce am terminat pe la 7 (pentru ca trebuia sa plece sa isi faca bagajele), m-am dus sa imi inchiriez garsoniera. Este faina, dar e mai mult o camera cu baie, mie imi place oricum - am parcul la iesirea din cladire (nu zic bloc ca aici nu exista blocuri) si este curat si linistit aici (am senzatia ca prea linistit...). Am inchiriat si m-am intors in Bruxelles sa imi iau bagajele sa le aduc la noua mea casa. Inutil sa va zic ca m-am rupt pe drumul inapoi (exact cand ai chestii foarte grele de carat, drumul este in susul dealului:::)). Dar am ajuns in cele din urma, pacat ca nu reusesc sa ma bag pe net...

Azi a fost a doua zi, am avut toata ziua traininguri (super misto) si sunt franta si mai am o mare frustrare: la astia toate magazinele se inchid la 6-7 seara, mai raman doar "night shops" care nu sunt mai mult decat niste chioscuri de la scara blocului, deci nu gasesti mai nimic in ele (ce sa mai vorbesc de fier de calcat de care am eu nevoie). Nu stiu cum o sa ajung sa imi iau cele necesare si nici cand si cum o sa imi spal hainele (exista spalatorii publice si costa 3 EUR/masina, dar inchid tot asa devreme...). Dar sa va zic ceva misto: cand am ajuns acasa, am trecut prin parc si canta muzica romaneasca (v-am facut un filmulet cu telefonul, canta Zamfir cred), iar lumea statea pe iarba in parc si asculta - tot felul de genuri, populara, nai, tot felul. Super tare!!!

Ca sa nu credeti ca am probleme, dincolo de micile probleme de integrare si ca e fooooooarte mult de munca la birou, sunt extraordinar de entuziasmata - compania este foarte mare si foarte misto, similara cu AIESEC in multe chestii (cultura organizationala, model de planificare strategica), dar sunt mai seriosi si profesionisti; jobul este mult mai important si mai greu decat ma asteptam, ceea ce e bine, sper doar sa ma descurc; in plus, oraselul asta e cochet tare, iar Bruxelles-ul e la 30 minute distanta cu trenul si e foarte fain. De acolo pot sa merg relativ ieftin cam oriunde in Europa Centrala si de Vest. Asa ca nu ma plang::))

Ia uite ca am scris si eu primul mail de trainee outgoing...fratilor, este foarte fain! Eu am la mine pe etaj 15 nationalitati, iar in oraselul asta cred ca gasesti oameni din toate colturile lumii!!! Este un sentiment de nedescris sa te plimbi prin oras si sa reusesti sa iti dai seama "astia sunt irlandezi ca au nasul rosu, asta e nemtoaica sau ceva de genul ca e blonda rau, ia uite indieni si arabi, asta e african ca e negru rau" si tot asa... Si altceva fain: imi exersez engleza, franceza, spaniola, portugheza si invat germana (trebuie doar sa stii cate ceva ca se lipeste de tine imediat daca tot auzi in jurul tau la birou si pe strada). Deci ma intorc poligloaba::))). Umorul international este super-tare, iar la masa apuc sa stau cu te miri ce natie si auzi niste chestii despre culturi si tari de iti sta mintea in loc...de exemplu, ieri, la masa, o brazilianca povestea ca guvernul din Brazilia a dat o lege tampita prin care da bani oamenilor care predau de bunavoie armele la autoritati si ca singura urmare a legii va fi ca civilii care le luasera sa se apere o sa le dea inapoi si traficantii si criminalii o sa ramana cu ele (povestea ca taica-su are cate o arma la birou, acasa, in masina si ca ea nu vrea sa le dea inapoi pentru ca posibilitatea sa fii pradat e f mare si tre sa ai protectie...)

Gata, v-am pupat, astept mailuri de la voi sa nu ma simt singurica aici...

Irina

P.S. Cateva poze din oraselul asta - ce am prins in drumul spre gara intr-o dimineata...daca va plac, mai am, aici pun doar mostre::))

AVENTURA CATRE BELGIA

2006-07-17T07:09:00.000+02:00

Salutare,

dragilor, sunt super smechera si va scriu acest mail de pe o autrostrada din Germania, la 150 km de Frankfurt. Am decis sa plec cu masina pana in Belgia pentru prima data si s-a dovedit o decizie cel putin indrazneata (si nu am ajuns inca::)).

Asadar, am plecat sambata "pe la 10" din Craiova cu...cineva. Nu faceti greseala asta NICIODATA! Am plecat cu un prieten al unui prieten care avea o masina din 1900 toamna si care era plina cu branza, tuica si... ei. Adica el, concubina lui si fata acesteia din prima casatorie. Toti mergem in Belgia. Aflu ca domnul sta in Belgia de 15 ani, de "doamna" nu aflu mai nimic in afara de nivelul cultural extrem de scazut care razbate constant din modul sau de a vorbi. Fata... are 17 ani si n-are nici un chef sa mai mearga o vacanta de vara in Belgia sa se plictiseasca pe acolo. Minunat!

Dupa ce mai dam 2 ture de Craiova sa isi termine oamenii treaba si sa isi pupe toate rudele, plecam in sfarsit. Masina merge si nu prea. La Herculane ne mai oprim vreo jumate de ora. La Timisoara schimbam uleiul la masina. Intre timp mai facem cateva escale in cautarea de rovineta, cu injuraturile de rigoare ca nu exista... romanii sunt naspa, stiu, stiu...

Ei, si de acum incepe aventura. Ajungem la vama. Ne cere domnul vames actele. OOPS! Bineinteles ca nu au hotararea de divort sa o poata scoate pe fata (minora) din tara. Injuraturi, incercari de mituire, scandal. Pana ala urma tot vamesul da solutia: s-o trimita cineva prin fax acolo. Acum suna la toate rudele posibile din tara si strainatate (ghici de pe telefonul cui...da, cred ca ati ghicit...doar nu era sa stam acolo pana cand isi incarcau ei telefoanele...) sa caute hotararea, sa gasim fax, sa cuplam cele 2 necunoscute... in cele din urma, dupa 1 ora si ceva vine si faxul. Trecem frumos granita la romani si ajungem la unguri care vor sa scoata tot din masina, dar noroc ca (am uitat sa va spun la inceput) oamenii au un caine pe care il tin in cusca in portbagaj (nu ma intrebati cum a rezistat cainele ala acolo tot drumul) si care se face rau cand vamesii deschid portbagajul si lor li se pare amuzant si nu ne mai verifica.

Mergem pana la granita cu Austria si aici facem popas de noapte. Cand se opreste masina sa intrebam de camere libere...OOPS DIN NOU! Nu mai porneste! Plecam cu o dubita cu ce am apucat sa iau in mana ca sa dormim undeva intr-un sat din apropiere si revenim de dimineata sa vedem ce are masina. Bineinteles ca nu am dormit deloc si bineinteles ca masina nu mai pornea nici batuta de dimineata. Norocul meu ca s-au nimerit alti romani care mergeau in Belgia, prieteni de-ai lor care innoptasera tot acolo. M-am lipit de ei si am plecat cu ei. Alta viata...masina noua, oameni civilizati, conversatie utila si placuta...revin cu amanunte cand ajung...