Am revenit. Este miercuri, ultima mea zi din vizita mea in Rusia si sunt cu adevarat pregatita sa vin acasa acum! Abia cand stai plecat multa vreme din tara de origine si ajungi din intamplare intr-una foarte similara, iti dai seama care sunt lucrurile care iti definesc tara si ce iubesti la locurile natale.
Iubesc iubirea de modern a romanilor: pasiunea pentru vechi si traditie a vest-europenilor este sarmanta, dar atat de obositoare uneori! Pare ca insisi creatorii modernismului si promotorii trendurilor sunt cei care le reneaga cel mai tare! Au niste varfuri de lance, oameni care creaza moda (si nu ma refer aproape deloc la vestimentatie acum, ci la stiluri de viata) si care sunt vazuti ca reprezentativi pentru o tara in afara grantilor ei, dar nu sunt deloc asa. E la fel ca in cazul Romaniei, care este cunoscuta pentru exemplarele cu comportamente negative. Spre deosebire de noi, vesticii au foarte mare grija de imaginea tarilor lor, pentru ca stiu ca acolo este sursa bunastarii. Avem nevoie urgenta de un PR de tara, am auzit mii de discutii pe tema asta si am vazut niste initiative foarte bune si impresionant de influente (v-aduceti aminte de campania “Discover Romania” facuta de Ogilvy cu spoturile alea bazate pe natura? Impresionant si cu extrem de multa priza la public!).
Dar sa revenim in Rusia: apropo de asta, un lucru foarte diferit aici este ca ei nici nu cauta branding de taraJ. Desigur, sunt oamenii din InBev si alte corporatii globale care vor sa se alinieze la standarde internationale si sa isi demonstreze capacitatile pe plan global, dar tara in sine si masa societatii nu este deloc avida sa fie recunoscuta in Europa sau lume. In parte, mentalitatea se datoreaza faptului ca se considera (si pe buna dreptate, cred eu) mai mari ca oricare dintre continente si nu considera ca au nevoie de “aprobarea” sau ajutorul nimanui. In cealalta parte, strict conectata cu primul argument, desprinderea de comunism nu s-a facut deloc complet sau hotarat, nu a fost abrupta ci mai mult o tranzitie lina, deci lumea nu distinge capitalismul aici intr-o forma conturata. Asta duce, bineinteles, la a blama sistemele preluate din vest pentru toate problemele sociale curente (care, bineinteles, sunt aici dintotdeauna, lumea e la fel de saraca si lipsita de posibilitati ca inainte), doar ca e mult mai simplu sa gasesti un tap ispasitor, cu atat mai bine daca el este strain de cultura ta.
Sunt extrem de fericita pentru ca de ieri ninge in continuu, este fooooarte frumos si am primit aceasta superba imagine mai devreme decat mai asteptam, dar s-ar putea ca fericirea sa mi se taie brusc daca o sa anunte cine stie ce intarzieri monstruoase sau chiar anulari de zboruri din cauza conditiilor meteo. Pana atunci insa, ma uit visatoare pe fereastra si fredonez colinde in gand.
Deja am cateva idei pentru New Year’s Resolutions, o sa fie al treilea an in care o sa imi pun asa ceva si consider ca este un obicei extrem de sanatos. In plus, imi imbunatatesc metoda de la an la an si aceste rezolutii devin din ce in ce mai SMART si mai focusate (se pare ca ma maturizez...). Pana acum, am avut 2 ani de succes din acest punct de vedere (se poate sa fie si datorita neclaritatii rezolutiilor din anii trecuti si a metodelor subiective de masurare). Am vrut sa cred ca acest an sa fie unul foarte bun profesional, am facut tot posibilul sa se intample asa si vreau sa cred ca asa a fost, desi sunt convinsa ca pot fi persoane care ar considera diferit. Dar sunt ale mele si trebuie sa imi placa mie !
Thursday, December 21, 2006
RUSIA!
Rusia…mama Rusia… uite ca am ajuns si aici si este …oricum, numai cum mi-am inchipuit, nu! Dupa 4 ore de cand am aterizat pe pamant rusesc, am iesit in sfarsit din aeroport! Si acum vad unde a facut Ceausescu scoala de constructii!
Dar sa incepem cu inceputul:
Acum 2 saptamani am aflat ca merg in Rusia si am intrebat in stanga si in dreapta cum e... mafie, hoti, frig… eram deja incantata! A fost prima data cand mi s-a facut teama sa merg singura intr-o tara straina (asta si pentru ca rusa mea este sublima, dar lipseste cu desavarsire…).
In fine, a venit si momentul plecarii. Cu o jumatate de zi intarziere. Asistenta a incurcat datele si mi-a luat viza pe 18, in loc sa imi ia pe 17. Asa ca, in loc sa ma duc linistita duminica la pranz, sa ma cazez frumos, sa vizitez Moscova si apoi sa dorm linistita la hotel (de 5 stele, by the way!), am plecat noaptea. Ca niciodata, avionul a plecat cu 15 minute mai devreme si a ajuns cu 40 de minute mai devreme – great! O data vroiam si eu sa stau in aer ca sa dorm putin si astia se gasesc sa bage viteza!
Ajung in aeroport: nimic in engleza, totul in rusa si alfabet chirilic si absolut nici un fel de indicatie in legatura cu procedurile speciale pe care trebuie sa le parcurga un cetatean strain ca sa intre in tara (Si credeti-ma, sunt proceduri speciale!). Asa ca ma asez cuminte la coada la pasapoarte, astept o jumate de ora si ajung in fata. Needless to say, tanti nu vorbeste boaba de engleza sau orice alta limba straina. Cu semne foarte vioaie si ferme ma indeamna sa ma car inapoi si sa gasesc nu’s ce formular si sa il completez si sa ma intorc la coada. Ce naiba sa fac!?! Ma duc si completez formularul (ce e drept, era tradus in engleza, dar mi-am folosit toata imaginatia ca sa pricep ce vor de la mine) si ma asez iar la coada, acum la alta tanti unde mi s-a parut ca e coada ceva mai scurta. Ajung in fata, tanti isi ia fata suspicioasa pe care sunt convinsa ca o testeaza astia la interviu pt toti angajatii din aeroport (ba inca, e proba eliminatorie!) si incepe sa ma intrebe una - alta in rusa. Eu tac malc si imi jur ca nu mai vin pana nu invat rusa. Vede ca nu are cu cine, dar probabil vede si ca nu are de ce sa se ia, imi trage niste priviri dispretuitoare si imi da pasaportul. Of, stiu ca multi o sa zambeasca acum, dar pe bune ca ma intorc mai matura din calatoria asta!
Ajung sa imi iau bagajul: dupa 20 de minute, banda se opreste si ma uit in jur. Mai sunt eu cu o fata, disperate amandoua ca bagajele noastre nu sunt. Mergem sa intrebam, vorbesc ei acolo ce vorbesc, eu sunt din alta galaxie ca nu le stiu limba si nici ei pe a mea, dupa 10 minute se intoarce unul dintre ei cu bagajele noastre. Nu stiu de unde le-a adus si mi-e si frica sa aflu.
Ies in sfarsit si ma indrept increzatoare spre locul de intalnire cu taxiul. Trebuie sa mai spun? Taxiul nu era! Desigur, era plin de taximetristi, dar din aia ca pe la noi de iti iau si viata din tine, iar de la aeroport la sediu sunt vreo 40 km... Stau linistita o ora, doua...s-a facut deja 8.30 si nenea taxiul trebuia sa fie acolo de la 6... incerc sa sun la firma sa vad ce se intampla, folosind telefonul de firma pe care l-am primit in vederea deplasarii. Ati ghicit! Telefonul meu nu mergea, nu era setat pe convorbiri internationale! Am zis ca o iau razna... cand unul dintre taximetristii care pana atunci ma frecase la cap sa merg cu el ma vede si cred ca i se face mila de mine si imi da telefonul lui. Atunci imi aduc aminte ca rusii sau oameni buni si imi trece supararea. But not for longJ. Sunt la firma, receptionera imi face legatura la un numar unde nu raspunde nimeni si eu nu ma gandesc decat cat naiba o costa convorbirea asta. Pana la urma, sun din nou si ma rastesc putin la tanti de la receptie ca imi trebuie taxi si imi zice ca vine cineva sa ma ia in 15 minute.
Plec in sfarsit din aeroport si vad Moscova: mii si mii de blocuri comuniste ca la noi, numai ca astea toate au 18-20 de etaje, cu gresie pe exterior, fara spatii verzi. Moscova este o mare Colentina/Militari/Valea Rosie (asta din urma arata oricum mai bine ca are blocuri mai mici si mai e cat de cat verdeata!). In plus, se conduce ca naiba – nu exista semnalizare, viteza medie este peste 80 si soferii se muta pe benzi alandala, intelegandu-se din priviri (eu as muri repede aici, de abia vad drumul...). Sper ca diseara sa vad si partea frumoasa a orasului, pana acum totul este atat de comunist: blocuri gri si umezite, strazile foarte murdare (nu am vazut o masina curata, la 90% dintre ele nu se mai distinge culoarea), aer extrem de poluat, din loc in loc cate o cladire occidentala aruncata si cate un mall multicolor care ia ochii plebei, masini vechi si ponosite, aglomeratie nebuna (am facut o ora si 40 minute pana la birou), macarale peste tot, la radio nu am auzit nici macar o juma de piesa straina, totul este pastrat foarte bine aici. Deci, aviz nostalgicilor: daca va tin buzunarele, aici vedeti comunismul glorios!
La birou, lumea este foarte dragutza, dar din pacate nu merge serverul azi, deci nu o sa reusesc sa fac mare lucru. Dupa ce ca nu am dormit azi noapte, asta imi trebuie – sa vegetez! Colac peste pupaza, vine la mine soferul shuttle-ului care duce musafirii la hotel si imi spune ce si cum – n-am vazut in viata mea un homosexual mai evident ca asta!!! . Am crezut ca mor de ras, nu as putea sa fiu asa de feminina nici daca as lua cursuri!!!
Dragii mei, asta e partea 1 din povestea mea ruseasca si are urmatoarele concluzii:
- rusii sunt oameni buni, dar la fel de delasatori ca romanii
- desi nu mai este oficial comunista, in Rusia gasesti esenta de comunism asa cum aveam si noi pana in ‘89
- ce nu te omoara, te face mai puternic! Sunt convinsa ca aceasta experienta va ramane mult mai mult in amintirea mea decat Marea Britanie, care nu m-a atins cu absolut nimic.
Pupici, revin!
Dar sa incepem cu inceputul:
Acum 2 saptamani am aflat ca merg in Rusia si am intrebat in stanga si in dreapta cum e... mafie, hoti, frig… eram deja incantata! A fost prima data cand mi s-a facut teama sa merg singura intr-o tara straina (asta si pentru ca rusa mea este sublima, dar lipseste cu desavarsire…).
In fine, a venit si momentul plecarii. Cu o jumatate de zi intarziere. Asistenta a incurcat datele si mi-a luat viza pe 18, in loc sa imi ia pe 17. Asa ca, in loc sa ma duc linistita duminica la pranz, sa ma cazez frumos, sa vizitez Moscova si apoi sa dorm linistita la hotel (de 5 stele, by the way!), am plecat noaptea. Ca niciodata, avionul a plecat cu 15 minute mai devreme si a ajuns cu 40 de minute mai devreme – great! O data vroiam si eu sa stau in aer ca sa dorm putin si astia se gasesc sa bage viteza!
Ajung in aeroport: nimic in engleza, totul in rusa si alfabet chirilic si absolut nici un fel de indicatie in legatura cu procedurile speciale pe care trebuie sa le parcurga un cetatean strain ca sa intre in tara (Si credeti-ma, sunt proceduri speciale!). Asa ca ma asez cuminte la coada la pasapoarte, astept o jumate de ora si ajung in fata. Needless to say, tanti nu vorbeste boaba de engleza sau orice alta limba straina. Cu semne foarte vioaie si ferme ma indeamna sa ma car inapoi si sa gasesc nu’s ce formular si sa il completez si sa ma intorc la coada. Ce naiba sa fac!?! Ma duc si completez formularul (ce e drept, era tradus in engleza, dar mi-am folosit toata imaginatia ca sa pricep ce vor de la mine) si ma asez iar la coada, acum la alta tanti unde mi s-a parut ca e coada ceva mai scurta. Ajung in fata, tanti isi ia fata suspicioasa pe care sunt convinsa ca o testeaza astia la interviu pt toti angajatii din aeroport (ba inca, e proba eliminatorie!) si incepe sa ma intrebe una - alta in rusa. Eu tac malc si imi jur ca nu mai vin pana nu invat rusa. Vede ca nu are cu cine, dar probabil vede si ca nu are de ce sa se ia, imi trage niste priviri dispretuitoare si imi da pasaportul. Of, stiu ca multi o sa zambeasca acum, dar pe bune ca ma intorc mai matura din calatoria asta!
Ajung sa imi iau bagajul: dupa 20 de minute, banda se opreste si ma uit in jur. Mai sunt eu cu o fata, disperate amandoua ca bagajele noastre nu sunt. Mergem sa intrebam, vorbesc ei acolo ce vorbesc, eu sunt din alta galaxie ca nu le stiu limba si nici ei pe a mea, dupa 10 minute se intoarce unul dintre ei cu bagajele noastre. Nu stiu de unde le-a adus si mi-e si frica sa aflu.
Ies in sfarsit si ma indrept increzatoare spre locul de intalnire cu taxiul. Trebuie sa mai spun? Taxiul nu era! Desigur, era plin de taximetristi, dar din aia ca pe la noi de iti iau si viata din tine, iar de la aeroport la sediu sunt vreo 40 km... Stau linistita o ora, doua...s-a facut deja 8.30 si nenea taxiul trebuia sa fie acolo de la 6... incerc sa sun la firma sa vad ce se intampla, folosind telefonul de firma pe care l-am primit in vederea deplasarii. Ati ghicit! Telefonul meu nu mergea, nu era setat pe convorbiri internationale! Am zis ca o iau razna... cand unul dintre taximetristii care pana atunci ma frecase la cap sa merg cu el ma vede si cred ca i se face mila de mine si imi da telefonul lui. Atunci imi aduc aminte ca rusii sau oameni buni si imi trece supararea. But not for longJ. Sunt la firma, receptionera imi face legatura la un numar unde nu raspunde nimeni si eu nu ma gandesc decat cat naiba o costa convorbirea asta. Pana la urma, sun din nou si ma rastesc putin la tanti de la receptie ca imi trebuie taxi si imi zice ca vine cineva sa ma ia in 15 minute.
Plec in sfarsit din aeroport si vad Moscova: mii si mii de blocuri comuniste ca la noi, numai ca astea toate au 18-20 de etaje, cu gresie pe exterior, fara spatii verzi. Moscova este o mare Colentina/Militari/Valea Rosie (asta din urma arata oricum mai bine ca are blocuri mai mici si mai e cat de cat verdeata!). In plus, se conduce ca naiba – nu exista semnalizare, viteza medie este peste 80 si soferii se muta pe benzi alandala, intelegandu-se din priviri (eu as muri repede aici, de abia vad drumul...). Sper ca diseara sa vad si partea frumoasa a orasului, pana acum totul este atat de comunist: blocuri gri si umezite, strazile foarte murdare (nu am vazut o masina curata, la 90% dintre ele nu se mai distinge culoarea), aer extrem de poluat, din loc in loc cate o cladire occidentala aruncata si cate un mall multicolor care ia ochii plebei, masini vechi si ponosite, aglomeratie nebuna (am facut o ora si 40 minute pana la birou), macarale peste tot, la radio nu am auzit nici macar o juma de piesa straina, totul este pastrat foarte bine aici. Deci, aviz nostalgicilor: daca va tin buzunarele, aici vedeti comunismul glorios!
La birou, lumea este foarte dragutza, dar din pacate nu merge serverul azi, deci nu o sa reusesc sa fac mare lucru. Dupa ce ca nu am dormit azi noapte, asta imi trebuie – sa vegetez! Colac peste pupaza, vine la mine soferul shuttle-ului care duce musafirii la hotel si imi spune ce si cum – n-am vazut in viata mea un homosexual mai evident ca asta!!! . Am crezut ca mor de ras, nu as putea sa fiu asa de feminina nici daca as lua cursuri!!!
Dragii mei, asta e partea 1 din povestea mea ruseasca si are urmatoarele concluzii:
- rusii sunt oameni buni, dar la fel de delasatori ca romanii
- desi nu mai este oficial comunista, in Rusia gasesti esenta de comunism asa cum aveam si noi pana in ‘89
- ce nu te omoara, te face mai puternic! Sunt convinsa ca aceasta experienta va ramane mult mai mult in amintirea mea decat Marea Britanie, care nu m-a atins cu absolut nimic.
Pupici, revin!
Subscribe to:
Posts (Atom)
